Scrisoare părinților mei…

De obicei primăvara îmi infloresc dorurile din piept, mă gâdilă frumos la conștiință și aștept cu nerăbdare de fiecare dată să simt că trăiesc.

Zilele astea stând în tihnă acasă, mă gândeam cum trecem adesea pe lângă lucruri importante și nu atragem atenția la micile detalii din viața noastră! Într-o zi ne vom reproșa aceste mici detalii!!!

Am revenit după ceva timp acasă, mă așteptau toți cu nerăbdare, mă așteptau pe mine, fiul, fratele, nepotul lor. Asta sunt pentru ei, nu contează dacă sunt bogat sau sărac, unde lucrez și cine îmi sunt prietenii.

Încă de la poartă mirosea gustos a pască, pășeam neîncrezut, ce am să  le spun???

În casă, toate lucrurile la locul lor, nimic nu s-a schimbat, doar părinții au prins flori în păr, au devenit mai bătrâni! Totul atât de comod, atât de aproape de suflet. Orice lucru e plin de amintiri, orice în această casă are o istorie, păreții respiră a dor!

Aici nu sunt zâmbete false, aici nu există loc de ură, în orice timp, la orice oră ești așteptat!

În dulap hainele mele strânse păturele, proaspăt spălate mă așteaptă, chiar dacă nu le port, trebuie să fie pregătite, dar dacă am să vin și nu o să am ce purta?

Pe rafturi poze de familie, diplome de cândva de la școală, de care am și uitat.

Visez cu ochii deschiși.

De aceste praguri mi-am ros genunchii și coatele, pe acești copaci m-am cățărat după cireșe!

Aici noaptea pe cer sunt mai multe stele, aici simt cum respir!!

Îmi aștern patul, perna, plapuma…toate au același miros pe care îl aveau cu ani în urmă, mă învelesc și adorm imediat. Aici nu e loc de insomnii, cafea și țigări, aici, la mine acasă nici nu ai timp să te gândești la ele.

Și undeva în orice colț de Moldovă cineva gândește la fel, iar mâine când vom pleca  de acasă, istoria noastră va începe de la început. Toți ca unul,

Nu răspundem la sunetele oamenilor dragi, ni se pare că atunci suntem prea ocupați sau nervoși pentru a vorbi cu ei. După, uităm să mai sunăm, suntem obosiți sau nu avem chef, iar ei așteaptă, secunde, minute, ore întregi, iar noi nu mai sunăm!

De sărbători uităm să spunem un simplu „Te iubesc” , nu cadouri, nu bani, atenție și afecțiune!Suntem laconici atunci când nu e cazul și uituci atunci când trebuie să ținem minte!

În fiecare dimineață ne ducem la serviciu, muncim fără pauză de masă, fără concedii și zile libere. Și după un timp, într-o dimineață ne trezim cu un sentiment de vinovăție, au trecut șase luni de când nu am fost acasă, de ce? E incomod să lăsăm totul baltă, planuri, prieteni, serviciu și acasă?  Mama și acum când pune masa, mai pune 4 tacâmuri, dar dacă…Iar într-o zi, o să punem capul în jos și o să inghițim nodurile din gât când nu vom avea la cine veni, când nimeni nu ne va mai aștepta acasă!

Azi am să dorm în camera mea, mâine dimineață am să îmi fac bagajul și am să plec a câta oară, am să plec cu dorul în piept, cu impresia că mai am atâtea cuvinte de spus!

Și îmi promit că voi veni mai des, aici cineva are nevoie de mine, iar eu am nevoie de ei!

Mâine iar te vor roade pantofii!

 

Păşim pe asfaltul ud de ploaie, eşti undeva în dreapta mea, mergi pe trotuarul de vizavi, şoseaua ne desparte. E una din acele zile când sunt prea supărat, iar tu prea indiferentă, un cocktail bizar din sentimente inexplicabile. Ne despart 2 benzi, o linie de tramvai şi zeci de maşini ce ne orbesc cu luminile farurilor. E noapte, ne întoarcem de undeva, unde am venit în doi, dar am plecat separat.

Ai fost şi esti prea mândră ca să treci strada şi să mergem în doi, deşi ţi-e frică de orice sunet, mergi singură, capul sus!

După câteva staţii de tramvai, te opreşti şi îţi scoţi pantofii, păşeşti desculţ pe asfalt, prin bălţile de apă de ploaie. Pantofii cei noi ţi-au curmat pielea, au lăsat dungi violete pe picioarele tale.

Mergem în întâmpinarea ploii, care vine perete spre noi, se aude undeva la orizont, tot mai aproape…tot mai aproape. Scot sacoul sur de pe umeri şi te îmbrac ca pe o păpuşa, e cu  două mărimi mai mari, arăţi prea nostim ca să nu zâmbesc . Ce-mi pasă mie de mândria ta, dacă acuş vine ploaia şi tu iar ai să răceşti.  Te  urci în spatele meu, mâinele  ţi se încleaştă în jurul gâtului şi aşa pornim în întâmpinarea ploii, ca doi copii, în buzunare pantofii tăi noi!

Ploaia caldă de primăvară ne alintă corpurile obosite, suntem uzi până la ultimul fir de aţă, simt cum părul tău ud îmi gâdilă urechile. Nici un cuvânt, de când am ieşit de la petrecere,  ploaia vorbeşte pentru noi, am muţit.

Luminile blocului nostru par tot mai aproape, ca un miraj în pustiu, miroase a flori, ploia a răscolit polenul!

În casă, lumina ne alintă ochii, îmi caut prin sertare haine uscate. Stai pe podea, lângă canapeaua din colţ şi priveşti pe fereastră cu dor, de o oră nu am scos ambii măcar un cuvânt, părul tău blond era murdar de rimelul de pe genele tale, toată faţa îţi este în rimel, doar buzele tale mai păstrează intactă culoarea rujului. E de la ploie sau de la lacrimi, nu mai contează. Te sarut pe frunte, mai tac…şi simt cum mâinele tale încep manevra de îmbrăţişare, îţi simt răsuflarea tot mai aproape, inima îţi bate ca la un iepure, simt o lacrimă pe obrazul meu, e din ochii tăi, mă stringi ca în capcană, aud la ureche…iartă-mă…

Îţi aduc pijama şi câteva fâşii de plastur pentru picioarele tale. Plapuma din pat azi pare mai caldă şi moale ca oricând, îţi sărut palma, adormi pe pieptul meu, noapte bună.

Ascund tăcerile din piept, aştept somnul, dormi şi mâine e zi şi mâine iar te vor roade pantofii.

 

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine?

Ieri dimineaţa m-am trezit şi am făcut două cafele, una pentru mine şi una pentru tine, am facut-o automat sau intenţionat, dar am înţeles peste o fracţiune de secundă că “pentru tine” nu există, am varsat-o şi mi-am aprins o ţigară. La balcon e frig, de când cu primăvara aceasta tardivă…şi m-am întrebat, ce ar fi dacă într-o zi te-aş iubi pe tine? Chiar….cum am să fiu atunci când am să te iubesc pe tine???

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…aş da toţi banii mei pentru pantofii şi rochiile tale, doar să am o femeie frumoasă şi fericită.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…aş lăsa dracului conferinţe de presă şi evenimente importante, doar ca să beau o cafea cu tine.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine… aş da pentru tine şi cămăşile din garderobă, dacă mâine le-aş purta, aş simţi o parte din tine lângă pieptul meu.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…cu ultimile secunde de pe telefon ţi-aş asculta vocea.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…ţi-aş lăsa să îmi furi plapuma noaptea, doar să îţi fie ţie cald.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…aş avea insomnii, doar ca să mă satur să îţi privesc chipul.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…te-aş face să trăieşti orice clipă, ca ultima clipă din viaţa ta.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…aş fi motorul găştii tale, aş fi nostim, serios, supărat, fericit.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…aş simţi gustul buzelor tale, chiar şi după 2 pachete de ţigări şi 5 cafele.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…m-aş mândri cu petele de ruj de pe cămăşile mele.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…toată pasiunea mea s-ar regăsi în buzele tale.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…..ţi-aş fura ochelarii tăi, ochelarii mei am să îi las pentru tine.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine….aş păstra eşarfa ta florată la mine pe birou, o parte din tine…

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine…ai fi pe desktopul meu, ca muză, ca judecător şi dumnezeu.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine….mi-ar fi dor de tine, chiar şi atunci când îţi voi fi alaturi.

Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine… Dacă într-o zi te-aş iubi pe tine.

ŞI am înţeles după a doua ţigară că, dacă într-o zi te-aş iubi pe tine….tu ar trebui să mă iubeşti pe mine!

Şi toate aceste lucruri ar deveni realitate…