Mâine iar te vor roade pantofii!

 

Păşim pe asfaltul ud de ploaie, eşti undeva în dreapta mea, mergi pe trotuarul de vizavi, şoseaua ne desparte. E una din acele zile când sunt prea supărat, iar tu prea indiferentă, un cocktail bizar din sentimente inexplicabile. Ne despart 2 benzi, o linie de tramvai şi zeci de maşini ce ne orbesc cu luminile farurilor. E noapte, ne întoarcem de undeva, unde am venit în doi, dar am plecat separat.

Ai fost şi esti prea mândră ca să treci strada şi să mergem în doi, deşi ţi-e frică de orice sunet, mergi singură, capul sus!

După câteva staţii de tramvai, te opreşti şi îţi scoţi pantofii, păşeşti desculţ pe asfalt, prin bălţile de apă de ploaie. Pantofii cei noi ţi-au curmat pielea, au lăsat dungi violete pe picioarele tale.

Mergem în întâmpinarea ploii, care vine perete spre noi, se aude undeva la orizont, tot mai aproape…tot mai aproape. Scot sacoul sur de pe umeri şi te îmbrac ca pe o păpuşa, e cu  două mărimi mai mari, arăţi prea nostim ca să nu zâmbesc . Ce-mi pasă mie de mândria ta, dacă acuş vine ploaia şi tu iar ai să răceşti.  Te  urci în spatele meu, mâinele  ţi se încleaştă în jurul gâtului şi aşa pornim în întâmpinarea ploii, ca doi copii, în buzunare pantofii tăi noi!

Ploaia caldă de primăvară ne alintă corpurile obosite, suntem uzi până la ultimul fir de aţă, simt cum părul tău ud îmi gâdilă urechile. Nici un cuvânt, de când am ieşit de la petrecere,  ploaia vorbeşte pentru noi, am muţit.

Luminile blocului nostru par tot mai aproape, ca un miraj în pustiu, miroase a flori, ploia a răscolit polenul!

În casă, lumina ne alintă ochii, îmi caut prin sertare haine uscate. Stai pe podea, lângă canapeaua din colţ şi priveşti pe fereastră cu dor, de o oră nu am scos ambii măcar un cuvânt, părul tău blond era murdar de rimelul de pe genele tale, toată faţa îţi este în rimel, doar buzele tale mai păstrează intactă culoarea rujului. E de la ploie sau de la lacrimi, nu mai contează. Te sarut pe frunte, mai tac…şi simt cum mâinele tale încep manevra de îmbrăţişare, îţi simt răsuflarea tot mai aproape, inima îţi bate ca la un iepure, simt o lacrimă pe obrazul meu, e din ochii tăi, mă stringi ca în capcană, aud la ureche…iartă-mă…

Îţi aduc pijama şi câteva fâşii de plastur pentru picioarele tale. Plapuma din pat azi pare mai caldă şi moale ca oricând, îţi sărut palma, adormi pe pieptul meu, noapte bună.

Ascund tăcerile din piept, aştept somnul, dormi şi mâine e zi şi mâine iar te vor roade pantofii.