Frânturi din Ploaie!

Aseară a plouat și azi va ploua și mâine tot, poate și toată săptămâna, nu-s prea optimiști meteorologii. Azi patul meu comod și cald va fi un loc de exil, azi nu am telefon mobil și nici internet și prea puțin contează ce se întâmplă în jurul meu.

E una din acele zile când viața încetinește și doar ploaia dictează regulile ei, ea ne face agenda!

În casă mea, undeva departe de centrul orașului de îmbulzeală și griji cotidiene, miroase gustos a cafea proaspăt făcută, îmi înhaț ceașca și ies la balcon să admir, să inspir și să simt pe buze gustul ploii.

Totul se începe de la vânt, haotic, frunzele, florile, praful se dezlănțuie într-un dans atât de cunoscut, atât de romantic.

Ea vine pe neașteptat, gonită de nori și puțin îi pasă dacă suntem acasă, la lucru, pe stradă.

Într-un ritm melodios picăturile de apă se sparg de asfalt, de tot decorul urban, nu există loc unde ea nu o sa ajungă.

EA merge undeva în tramvai și privește pierdută în ploaie, încercând să îi găsească începutul. EL își răsuflecă blugii și pășește energic cu ghetele sale prin bălțile de apă, fără gânduri, fără griji, ascultă și dansează în ritm cu picăturile de apă. EA privește prin fereastră, îngândurată și calmă, uneori zâmbește, nimeni nu o vede și nici nu o cunoaște.

Atâția oameni, în diferite ipostaze și doar EA care îi cunoaște pe toți.

Îmi aduc scaunul mai aproape de ușa balconului și cu greu îmi mut măsuța din sufragerie, pe care de ieri au mai rămas niște foi, creioane, stilouri. Citesc frânturi de text ce le-am scris la lumina lampei în sunetul ploii, aseară:

“Nu poți să descrii ploaia, nu îți ajung nici cuvinte și nici imaginație, ea este un catalizator de stări. De fiecare dată când plouă afară, mințile noastre devin mai lucide, parcă cineva răscolește în sufletul nostru, ca să regăsim stările pierdute în nervii de la lucru, în rutina cotidiană, agățate de un NU pe buzele unei iubiri mai vechi, uitate într-un sertar de la birou, pierdute în tramvai, în vis sau aievea. Cutia de viteze a organismului nostru se defectează, stările se schimbă haotic şi brusc, se amestecă mirosuri, amintiri, fragmente din alte zile, ani! E ziua când mă alint cu un film bun, cu o carte uitată de mult pe polița din bibliotecă. Când plouă, mereu îmi amintesc de dulceața de căpșune pe care o ascund prin frigider și de torta cu frișcă și mere din vitrina magazinului de la colț. De cămășile mele iubite pe care le schimb dintr-un dulap în altulF….  

Impăturesc foaia și o pun alături de altele care își așteaptă rândul lor, când voi avea chef să le recitesc, îmi ascund degetele în mânecile pijamalei mele reiate și dispar cu tot cu gânduri… adorm la masă.

Afară plouă, fereastra e deschisă…picăturile bat la geamul meu, ploaia îşi începe concertul…sala e plină.

Fulgerul luminează cerul înnourat…oamenii merg pe stradă prin ploaie, sunt pe scenă ei, joacă piesa ei, sunt actori, umbre, decor…

Oraşul e pustiu…după fereastră oamenii iubesc, urăsc, se nasc, mor, pleacă, vin, așteaptă, trăiesc, dorm…dorm!

Bordeaux, mai 2009!