M-am născut dimineaţa, când sunetele sânt la odihnă, când sclipirea luminei este beată de răsărit.
De la 5 până la 7 mai am 2 ore libere când înecat în fumul de ţigară pot să gândesc lucid la balconul apartamentului meu.
Printre umbrele felinarelor de pe stradă văd silueta ta, atât de graţioasă şi sexuală, atât de gingaşă şi firavă, cu picioarele lungi şi zâmbetul schiţat în adâncul feţei. Printre zecile de femei pe care le ştiu, eşti unica care are un zâmbet atât de fermăcător, ca şi atunci când te gâdel şi râzi de plăcere, când mă înec în gropiţele tale din obraji.
Nu dorm, eşti un deja vu pe care l-am văzut în sute de vise şi mi l-am închipuit în zeci de istorii inventate înainte de somn. Eşti ca o cafea tare după o beţie singuratică, iar buzele tale duc contul minutelor în care nu au fost sărutate.
Printre iluziile vieţii cotidiene eşti o oază de realitate, care prin farmecul său te face să îţi fie sete în deşertul uscat, lipsit de sentimente, de ochii tăi căprui!
Eşti ca parfumul de flori, atunci când îţi recapeţi mirosul, eşti ca un curcbeu aşteptat de copiii mofturoşi, eşti zahărul din cafeaua tare, eşti ca o lanternă în zile de furtună.
În această dimineaţă eşti motivul pentru care mai trăiesc, în această dimineaţă eşti gustul meu care mă mai face să mănânc, în această dimineaţă eşti elixirul zâmbetului meu, aici, acum, exist, datorită ţie.
