Sunt în viața noastră unele momente care ne eclipsează toate trăirile, uneori când ai un déjà vu sentimental te gândești dacă nu cumva ai devenit nebun.
De fiecare dată când se întâmplă acest lucru iți este frică să te gândești că vei trăi aceleași stări neînțelese, dar din păcate sau din fericire ele sunt atât de diferite.
Era o zi caldă de vară, când grăbit să pășesc linia albastră de la aeroport, cu o sumedenie de bagaje după mine, am aruncat o privire în urmă, unde cu o tristețe în ochi stăteau oamenii pe care nu aveam să-i văd o habă de vreme. Atunci pentru prima dată am simțit cât de singur sunt, deși peste câteva ore am să fiu acolo unde mă visam de o viață. Totul a devenit atât de mic și neimportant în acel moment, aveam impresia că timpul s-a oprit în loc, că legile fizicii nu mai funcționează. Cu greutate mi-am stăpânit emoțiile, am pus capul în jos și, dus am fost. Acea resemnare mă costă și acum nopți nedormite.
Toată lumea se grăbește, care fuge cu valiza după el, care stă rezemat de perete, sorbind alene cafeaua din păharul de hârtie cartonată. În jurul meu parcă e un platou de filmare, fiecare își joacă meseriaș rolul, un fel de lego din fețe, vorbe, haine, culori, culturi. Am intrat neîncrezut în magazinul din aeroport ca să îmi cumpăr un pachet de țigări, am încercat să îmi așez gândurile ca să întreb omenește vânzătorul dacă are un pachet de Marlboro. Dar în zadar, în capul meu un amestec de cuvinte din toate limbile pe care le știu, sau le-am auzit vreodată la televizor. Am zâmbit trist, mi-am luat pachetul, am plătit și am ieșit grăbit. Aparatul de cafea era torturat de un grup de chinezi care nu se puteau hotărî ce vor de la el, mi-am făcut politicos cărare printre ei și din restul rămas de la țigări am cumpărat o cafea. Pe trotuar un șir enorm de taxiuri clonate și, undeva într-un colț o urnă de gunoi, am cerșit de la niște trecători un foc și cu primul fum de țigară am inspirat un aer amar de singurătate. Căldura de la păharul de cafea gâdila plăcut palma, fumam și mă gândeam cât de singur poți fi când ai atâția oameni în jur, fie ei și necunoscuți. M-a străpuns un fior, un mare regret că am pășit acea linie albastră…
Deși era octombrie, apa era destul de caldă în plus în jur era o droaie de indivizi la fel de bolnavi la cap ca și noi care de vreo 20 de minute își făceau vânt în valurile oceanului. Simțeam cum lenea punea stăpânire pe mine, razele de soare nu făceau decât să amplifice această stare de vegetare în care mă aflam. Trecut de ora 16, stăteam întins pe malul oceanului și simțeam gustul amar al singurătății. Mi-am dorit atât de multe lucruri, dar când le-am obținut mi-am dat seama că nu aveam nevoie de ele ca să mă simt mai fericit. Acum mă simțeam singur, cu ecoul singurătății mele, care răsună în tactul valurilor…
Uneori nu ne ajung cuvinte să ne explicăm nouă înșine cât de singuri suntem. Chiar dacă ne aflăm la o aruncătură de băț sau la mii de kilometri de punctul nostru de confort. Înconjurați de oamenii apropiați sau în locul în care toată viața am visat să ajungem. Singurătatea nu ne întreabă dacă vrem sau nu să o primim, ea nu e un oaspete politicos care bate la ușă. Prea puțin îi pasă dacă ești singur sau cu o grămadă de lume, ea vine și dacă nu o alungăm devine umbra noastră.
Singurătatea e ca un frison în cel mai nepotrivit moment, când tot corpul se încordează într-o febră musculară și doar în degete iți fierbe sângele, iar plămânii sunt într-un stop mecanic de parcă ai răsufla ozon, când privirea își pierde focusarea și încearcă să treacă prin obiecte, nu mai putem auzi nici un zgomot, doar un gol enorm în piept, ce vibrează.
Pentru mine singurătatea a avut mereu gust de cafea, mirosul fumului de țigară și a parfumului Kenzo, a purtat cămașa mea violetă, blugii rupți în genunchi și ghete albe, o mică cruce de argint la gât și un ceas negru pe mâna stângă.
Deși de mulți ani încerc să fug de acea după-amiază când pășeam linia albastră din aeroport, în serile mele de lungă singurătate retrăiesc iar și iar acele momente, iar gândurile care mă alungă sub plapumă se pierd a doua zi, cu primele raze de soare.
